Blog Classic Full Content

       In practică, de foarte multe ori se pune problema deteminarii competentei teritoriale a instanțelor in judecarea cauzelor privind minorii. Si aceasta deoarece, fie ca exista sau nu hotarari anterioare care au reglementat materia, copilul minor se poate afla la o alta adresa decat cea legal stabilita (de exemplu: parasirea domiciliului conjugal de catre mama cu copii, luarea copilului de catre unul dintre parinti la locuinta sa, plasarea copilului la bunici etc).

       Atat jurisprudența europeană, cât și ICCJ au statuat de a lungul timpului câteva criterii care să ghideze instantele in stabilirea corectă a competenței teritoriale. Astfel;

• Aplicarea prevederilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ. reprezinta o normă specială ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită. Însă, conflictul negativ de competență a fost determinat de constatările diferite ale instanțelor cu privire la domiciliul în fapt al minorului la data promovării acțiunii, reperul temporal esențial pentru stabilirea competenței.

        Înalta Curte reține că reclamanta împreună cu minorul locuiesc în municipiul Constanța de mai multe luni, având intenția de a locui în mod stabil în acest municipiu, aspect ce reiese din susținerile exprimate în cuprinsul cererii de chemare în judecată coroborate cu înscrisurile de la dosarul cauzei. Astfel, potrivit mențiunilor evidențiate în cartea de identitate, valabilă pentru perioada 26.05.2020-03.09.2030, reclamanta figurează cu domiciliul în municipiul Constanța, județ Constanța și a efectuat demersuri pentru înscrierea minorului la o unitate de învățământ în această localitate, dovadă fiind cererea de transfer din 3 septembrie 2020.

        Or, în condițiile arătate, este evident că stabilirea locuinței minorului în mod faptic în Constanța are un caracter permanent, acesta fiind criteriul de determinare a competenței în lumina dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ. Norma legală are în vedere domiciliul sau reședința de fapt, dacă aceasta are caracter de stabilitate și nu face distincție cu privire la modul de stabilire a locuinței și nici nu impune vreo condiție în această privință, astfel că este irelevant dacă locuința a fost stabilită pe cale judiciară, amiabilă, sau este o stare impusă de realitatea socială.

          Singurul aspect care contează și care poate fi supus interpretării este cel legat de stabilitatea locuinței efective, iar, în speță, astfel cum s-a argumentat în precedent, minorul locuiește în mod stabil în municipiul Constanța.

         Pe cale de consecință, în aplicarea prevederilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța, în circumscripția căreia se află domiciliul persoanei ocrotite.   (I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 1509 din 24 iunie 2021)

                  Prin urmare vom stabili instanta competenta aceea de la locul unde minorul isi are locuinta efectiva, cu caracter de stabilitate, reiesit din analiza concreta a conditiilor sociale si de viata.

                                                                                    Av.Gabriela GERBER

OBLIGATIA DE INTRETINERE CE INCUMBA PARINTELUI NEREZIDENT NU DEPINDE DE NUMARUL DE ZILE IN CARE PARINTELE ARE STABILIT PROGRAM DE VIZITARE

Contrar a ceea ce se crede, obligatia de intretinere ce incumba parintelui nerezident nu depinde de numarul de zile in care parintele nerezident are stabilit program de legaturi personale cu copii, cu preluarea acestora la domiciliul lui.

In relatia parinte-copil obligatia de intretinere decurge din raportul de filiatie si este – fata de parintele debitor – o forma de manifestare a obligatiilor ce compun exercitiul autoritatii parintesti.

Astfel, in contextul indatoririi de a-l creste pe copil in conditii care sa asigure dezvolarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala in mod armonios, conform art 488 alin 1 C civ parintele are datoria si de a raspunde in mod adecvat nevoilor materiale ale minorului, precum cele cu hrana, educarea, dezvoltarea aptitudinala, iar intre parinti obligatia e solidara iar nu divizibila.

Or, daca instantele ar da eficienta sustinerilor tatalui, obligatia ar deveni divizibila, in functie de numarul de zile pe care fiecare parinte il petrece cu copilul.

Intinderea acestei obligatii este jalonata de dispozitiile art 529 C civ prin 2 repere: nevoile concrete si efective ale minorului si posibilitatile reale ale parintelui.

                                          (Sentinta civila nr 18067/2021 a Judecatoriei Sector 4)

Recunoașterea abuzului este primul pas spre a obține ajutor.

         Abuzul în familie adesea escaladează de la amenințări și injurii la violență. Și, în timp ce prejudiciul fizic poate fi pericolul cel mai evident, consecințele emoționale și psihologice ale abuzului în familie sunt, de asemenea, severe.

          Relațiile emoțional abuzive îți pot distruge stima de sine, pot duce la anxietate și depresie. Nimeni nu ar trebui să suporte acest tip de durere.

          Primul pas către eliberare este recunoașterea faptului că situația în care te afli este abuzivă.

            S-a scris mult, s-a vorbit mult, dar din practica mea curentă am observat că nu întotdeauna s-a înțeles noțiunea de violență și că se poate apela la instanță și solicita un ordin de protecție și atunci când există  “doar” amenințări sau dacă sunt hărțuiri în mediul on-line.         

            Tăcând și neacționând victimele se expun pe ele și de multe ori și pe copii lor minori unor traume din ce în ce mai mari.

            Cadrul legal al emiterii ordinului de protecție este reprezentat de Legea nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice cu modificările şi completările ulterioare.

           Din însăşi lecturarea art. 4 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, se poate constata varietatea formelor sub care aceasta se manifestă, respectiv: 

„a) violenţa verbală – adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare;

b) violenţa psihologică – impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, prin ameninţare verbală sau în orice altă modalitate, şantaj, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, urmărirea fără drept, supravegherea locuinţei, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care prin frecvenţă, conţinut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum şi alte acţiuni cu efect similar;

c) violenţa fizică – vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar, supunerea la eforturi fizice epuizante sau la activităţi cu grad mare de risc pentru viaţă sau sănătate şi integritate corporală, altele decât cele de la lit. e);

d) violenţa sexuală – agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal;

e) violenţa economică – interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv unui membru de familie minor, obligația de a da socoteală pentru toate cheltuielile inclusiv să aduci chitanțe,precum şi alte acţiuni cu efect similar;

f) violenţa socială – impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ sau a locului de muncă, interzicerea/limitarea realizării profesionale, impunerea izolării, inclusiv în locuinţa comună, privarea de acces în spaţiul de locuit, deposedarea de acte de identitate, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar;

g) violenţa spirituală – subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, interzicerea dreptului de a vorbi în limba maternă şi de a învăţa copiii să vorbească în limba maternă, impunerea aderării la credinţe şi practici spirituale şi religioase inacceptabile, precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare;

h) violenţa cibernetică – hărţuire online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, ameninţări online, publicarea nonconsensuală de informaţii şi conţinut grafic intim, accesul ilegal de interceptare a comunicaţiilor şi datelor private şi orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau altor dispozitive similare care folosesc telecomunicaţiile sau se pot conecta la internet şi pot transmite şi utiliza platformele sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de ruşine, umili, speria, ameninţa, reduce la tăcere victima.”

Av.Gabriela GERBER

PROGRAMUL DE VIZITA AL PARINTELUI NEREZIDENT IN CONTEXTUL PANDEMIEI DE CORONAVIRUS

Avand in vedere multitudinea de solicitari ce ne au fost adresate referitoare la respectarea sau nerespectarea acestui program de vizitare in perioada pandemiei, venim in sprijinul dvs cu o serie de repere legale in acest domeniu:

In primul rand, dincolo de aspectele legale trebuie sa existe maturitate, luciditate, buna-credinta, colaborare si sprijin reciproc intre parinti. Contextul este unul deosebit, nemaiintalnit pentru niciunul dintre noi, vor trebui luate multe decizii capitale insa sa nu uitam ca suntem adulti si ca avem responsabilitatea cresterii unor copii sanatosi fizic dar mai ales emotional si ca noi suntem farul care ghideaza constient dar si inconstient copii, ca al nostru comportament (inclusiv in criza) ii educa mai mult decat cuvintele noastre.

Atunci cand decidem pentru copii nostri – trebuie sa avem in vedere in continuare interesul superior al copilului si sa ne punem intrebarea daca – invocand contextul epidemiei – putem sau nu ingradi unilateral dreptul de vizita al celuilalt parinte.

Pe durata acestei stări de urgență, decretul statuează restrângerea unor drepturi personale enumerate în conținutul art. 2, printre care și ”dreptul la viață intimă, familială și privată”.

Daca exista o hotarare judecatoreasca care reglementeaza acest program atunci ea trebuie respectata sau macar – de comun acord – adaptata noilor conditii. Aceasta insemna ca se pot reduce zilele/ orele de vizita, se poate reduce expunerea publica (mai ales in contextul carantinei totale), se poate mentine legatura prin sisteme video, se va tine seama de eventualele probleme de sanatate ale copiilor si/sau parintilor, se va tine seama de expunerea la virus a parintilor de exemplu medici, asistente, infirmiere, politisti, pompieri etc.).

Decretul de instituire a starii de urgenta nu poate constitui el insusi un temei legal pentru suspendarea unilaterala a dreptului de vizita, mai ales cel stabilit printr –o  hotarare judecatoreasca.

Minorul trebuie implicat si el in aceste decizii, sigur ca da avand in vedere varsta si gradul de maturitate al acestuia.

Ceea ce va cantari instanta in eventualitatea in care vor exista litigii in acest domeniu va fi punerea in balanta a dreptului la protejarea sanatatii, respectiv a dreptului de a mentine relatii personale parinte-copil, precum si buna credinta de care ambii parinti trebuie sa dea dovada. Ceea ce insemna ca trebuie sa existe o proportie in restrangerea drepturilor, o compensatie cu alte mijloace de comunicare si ca parintele rezident nu trebuie – ca sub pretextul epidemiei –sa ingradeasca abuziv dreptul celuilalt parinte.

Daca nu se ajunge amiabil la un numitor comun, atunci pe calea ordonantei presedintiale ar trebui sa poata fi schimbat –cel putin temporar – acest program.

Atunci cand dimpotriva nu exista o hotarare judecatoreasca care sa stabileasca un anumit program de vizita, aceasta nu insemna ca parintele nerezident nu are dreptul de a-si vizita minorul. Parintele are acest drept prin insasi stabilirea filiatiei, insa modalitatea concreta nu este una determinata. Din nou depinde de buna credinta a partilor sa existe o minima colaborare in beneficiul copilului. Si in acest caz exista posibilitatea ca prin ordonanta presedintiala sa se reglementeze un program adecvat perioadei pe care o traversam.

In plus, părintele la care copilul locuiește are obligația de a sprijini menținerea relațiilor personale ale copilului cu celălalt părinte, legea nefăcând distincție după acest drept a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească sau nu.

Sa nu uitam ca nu este cazul de a determina traume suplimentare copiilor si sa ii privam de dragostea si atentia parinteasca si nici sa se foloseasca acest context pentru interzicerea totala a dreptului la vizita caci aceasta conduita poate fi apreciata ca abuziva si ulterior sanctionata legal de catre autoritati si instantele de judecata.

Av.Gabriela GERBER

CRITERII LEGALE DE STABILIRE A CUANTUMULUI PENSIEI DE INTRETINERE

Sediul materiei:

Art. 499 C.civ – Obligaţia de întreţinere

(1) Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.

Art. 529 C.civ – Cuantumul întreţinerii

(1) Întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti.

(2) Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii.

(3) Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.

Art. 530 C.civ – Modalităţile de executare

(1) Obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională.

(2) Dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani.

Intrebarilor cele mai frecvente intervenite in aceasta materie le voi da raspunsul sintetic in cele ce urmeaza:

• Procentul prevazut de lege este un procent maximal (art.529 dispune „ pana la….”), ceea ce insemna ca – in functie de imprejurarile concrete ale spetei (de regula cuantumul veniturilor parintelui, dar si nevoile minorului) suma stabilita cu titlu de pensie poate fi si inferioara procentului de ¼ din venit
• Plata pensie se face in principal in natura (art.530 alin.1) si doar „ Dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani”.
• Atunci cand vorbim de un cuantum al pensiei, legea opereaza cu 2 notiuni distincte dar corelative si anume: veniturile parintelui, dar si nevoile concrete ale minorului. Prin urmare daca valoarea pensiei stabilita prin raportare la procentul legal excede cu mult nevoilor minorului (avand in vedere ca in prezent exista si venituri care depasesc 2.000 euro), pensia va fi stabilita in raport corelativ cu necesitatile efective ale copilului.
• De cele mai multe ori in practica se omite a se discuta si despre contributia corelativa si solidara a celuilalt parinte, conform legii (art.499 C.civ). In opinia mea, e necesara cuantificarea acesteia (chiar si estimata si teoretica) pentru a nu se ajuge in situatia in care numai contributia parintelui nerezident sa fie suficienta pt a intretine nu numai copilul ci si celalalt parinte. De exemplu, la un salariu de 10.000 lei, cuantumul legal al pensiei de intretinere datorata pt un copil ar fi de 2.500 lei, ceea ce poate parea o suma rezonabila. Insa – daca cuantificam si avem in vedere si contributia, chiar in natura, a celuilalt parinte se ajunge de multe ori si la dublarea acestei sume care evident ca excede nevoile efective ale unui minor fara probleme deosebite de sanatate, sa spunem.
• La stabilirea cuantumului pensiei trebuie sa se aiba in vedere si cheltuielile parintelui rezident cu minorul in timpul programului de vizita si al vacantelor, care de multe ori ajung sa dubleze cuantumul pensiei. De asemenea trebuie avute in vedere si celelalte obligatii pecuniare ale debitorului pensiei (de multe ori vorbim despre rate, chirii, probleme de sanatate, alte persoane aflate in ingrijirea acestuia), instanta de tutela fiind chemata sa cantareasca fiecare situatie concreta si sa decida in raport de interesul minorului, pastrand insa echilibrata balanta intre drepturile si obligatiile partilor.

Av.GABRIELA GERBER

Poate părintele să desemneze un tutore pentru copilul său în cazul în care acesta ar putea ajunge să fie lipsit de ocrotire părintească?

Pentru ca mi s-a pus destul de des intrebarea aceasta, subliniez faptul ca părintele poate desemna, prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică, ori, după caz, prin testament, persoana care urmează a fi numită tutore al copiilor săi.

 Atât contractul de mandat (care este un act încheiat pentru cauză de moarte), cât şi testamentul se înscriu în Registrul Naţional Notarial al Testamentelor Autentice.

Această desemnare poate fi revocată oricând de către părinte, chiar şi printrun înscris sub semnătură privată. Înscrisul prin care se revocă persoana desemnată pentru a fi numită tutore se va înscrie în registrele publice specializate, respectiv în Registrul Naţional Notarial al Testamentelor Autentice (în cazul în care desemnarea sau revocarea persoanei care ar urma să fie numită tutore a fost făcută prin testament) sau în Registrul Naţional Notarial al Revocărilor de Procuri (în cazul în care desemnarea persoanei care ar urma să fie numită tutore a fost făcută prin contract de mandat).

Notarul public sau instanţa de tutelă, după caz, are obligaţia să verifice la registrele prevăzute mai sus dacă persoana desemnată pentru a fi tutore nu a fost revocată.

Av.Gabriela GERBER

   CUM SE STABILESTE EXERCITAREA AUTORITATII PARINTESTI. CAZURI

În privința exercitării autorității părintești de către ambii părinți, Codul Civil instituie regula că, după divorț, autoritatea părintească revine ambilor părinți .

În mod excepțional atunci când există motive întemeiate din punctul de vedere al interesului superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți . În această situație, celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului în care copilul este crescut și educat, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.

Cazuri care inlatura prezumtia de autoritate parinteasca comuna

Se acorda custodie unica atunci cand un parinte este alcoolic, dependent de droguri sau sufera de o boala psihica grava,  manifesta violenta fata de copil sau fata de celalalt parinte, sufera condamnari pentru infractiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infractiuni cu privire la viata sexuala, infractiuni de violenta, precum si orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de catre acel parinte a autoritatii parintesti.

Cazuri care nu inlatura prezutia de autoritate parinteasca comuna

• De principiu, s a decis ca nu reprezintă o bază suficientă pentru a decide custodie unică faptul că unul dintre părinți nu dorește să mai colaboreze cu fostul soț sau fosta soție în procesul decizional privind creșterea copilului, acest fapt nu este suficient ca instanța să se abată de la regula generală și să garanteze custodie unică. Asupra motivului necolaborarii, duratei in timp si consecintelor pt minor va aprecia in concret instanta investita cu solutionarea cererii
• Nici distanta dintre domiciliile parintilor nu a fost apreciata ca fiind o cauza care sa justifice acordarea custodiei unice, avand in vedere multiplele posibilitati de comunicare la distanta existente astazi
• De asemenea, daca unul dintre parinti executa o pedeapsa privativa de libertate nu a fost considerat argument decisiv in stabilirea exercitarii exclusive a autoritatii parintesti, cu exceptiile mentionate anterior in ceea ce priveste savarsirea unui anume tip de infractiuni
• Neplata pensiei de intretinere la care a fost obligat parintele necustodian ori neexercitarea dreptului de vizita au fost apreciate tot ca nejustificand de plano o exercitare exclusiva a autoritatii parintesti
• Chiar dacă ambii părinți solicită un aranjament de tip custodie unică în favoarea unuia dintre ei completat de un drept de vizita pentru celălalt, acest fapt nu va fi o bază suficientă pentru a garanta decizia finală a instanței. Art 36 (6) al Lg 272/2004  care a fost introdus prin Legea 257/2013 dispune expres ca “Un parinte nu poate renunta la autoritatea parinteasca, dar se poate intelege cu celalalt parinte cu privire la modalitatea de exercitare a autoritatii parintesti, in conditiile art. 506 din Codul civil.” De fapt, singura modalitate care garantează acordarea custodiei unice așa cum o cer părinții este situația în care cei doi părinți pot convinge instanța că un aranjament de tip custodie unică servește mai bine intereselor copilului decât custodia comună.
• Judecătorul procesului trebuie să fie convins că problemele dintre părinți sunt atât de serioase încât riscul ca minorul să sufere ca urmare a continuării custodiei comune, să fie atât de mare încât să nu poată fi acceptat. Ba mai mult, trebuie să nu existe nicio așteptare ca problemele părinților să poată fi rezolvate în viitorul apropiat.

Av.GABRIELA GERBER

Recuperarea creanțeor – cerere de valoare redusă

Recuperarea creanțelor – Cerere de valoare redusă

Cerere de valoare redusă – o altă cale de recuperare a creanțelor, decât cea prezentată în articolul anterior.

Ce înseamnă valoarea redusă?

Valoarea care nu depășește 10.000 lei.   Cred că este o valoare suficientă pentru a putea fi utilizată această procedură specială. De subliniat faptul că în această valoare nu intră dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii. Valoarea este calculată la data sesizării instanței.

Excluderi:

Prezenta procedură nu se aplică în materie fiscală, vamală sau administrativă și nici în ceea ce privește răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul autorității publice.

De asemenea nu se pot formula pe această procedură, cereri referitoare la:

• starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice;
• drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie;
• moștenire;
• insolvență, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătore;
• asigurări sociale;
• dreptul muncii;
• închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani;
• arbitraj;
• atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.

Instanța competentă

Instanța competentă este judecătoria, competența teritorială fiind stabilită conform dreptului comun.

Procedura

Procedura se declanșează prin trimiterea/depunerea formularului completat la judecătorie. La acest formular se anexează înscrisurile prin care reclamantul dovedește pretențiile. În cazul în care informațiile furnizate nu sunt suficiente, instanța îl va înștiința pe reclamant printr-un alt formular-tip.
Dacă reclamantul nu se conformează solicitărilor instanței, în termenul stabilit, aceasta va anula cererea informă.

Procedura este scrisă și nu se desfășoară în ședință publică. Dacă apreciază necesar, instanța poate dispune înfățișarea părților. Taxa de timbru este de 50 lei, dacă valoarea solicitată nu depășește 2000 lei și 200 lei pentru valoarea cererii care depășește 2000 lei.

După primirea formularului completat corect, instanța va trimite pârâtului un alt formular, însoțit de formularul completat de reclamant precum și de pe înscrisurile depuse de acesta. În termen de 30 de zile pârâtul completează la rândul său formularul primit și îl depune la instanță. Pârâtul poate răspunde și prin alt mijloc adecvat, fără a utiliza formularul primit. Numai reclamantul are obligația de a completa formularul inițial, fără o altă variantă.

Poziția pârâtului va fi comunicată de instanță reclamantului. De asemenea instanța, luând cunoștință de apărările pârâtului, poate solicita părților să furnizeze mai multe informații. În acest sens stabilește un termen care nu poate depăși 30 de zile, de la primirea răspunsului pârâtului.
Instanța poate încuviința administrarea și a altor probe, care nu implică cheltuieli disproporționate față de valoarea cererilor introduse.
Instanța poate soluționa cererile fără a acorda un temen în acest sens. În cazul în care fixează un termen pentru soluționarea cererilor, va cita părțile.

Cererea va fi soluționată de instanța, în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informațiilor necesare, sau de la dezbaterea orală, dacă a fixat termen în acest sens.

Hotărârea este executorie.

Cale de atac

Hotărârea pronunțată de judecătorie poate fi atacată numai cu apel, care va fi soluționat de tribunal. Apelul trebuie formulat în 30 de zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de judecătorie.
Pentru o cauțiune de 10% din valoarea contestată, instanța de apel poate suspenda executarea hotărârii atacate.
Hotărârea tribunalului este definitivă.

Concluzii

Din punctul meu de vedere este o procedura care în principiu se judecă fără prezența părților și pe bază de înscrisuri. Valoarea de 10.000 lei permite utilizarea acestei proceduri speciale, relativ des, însă probatoriul este simplist, deci pretențiile trebuie dovedite, în principal, prin înscrisuri completate de explicații.

Prin urmare, această cerere de valoare redusă este o alternativă de luat în considerare, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile mai sus arătate, față de ordonanța de plată, despre care aveți informații aici.

Av Francisc Gerber