COMPETENTA DIVORT CETATENI ROMANI CU RESEDINTA IN STRAINATATE
Competenta divort cetateni romani cu resedinta in strainatate
Legislatie aplicabila: Regulamentul CE 2201/2003, Regulamentul CE 1259/2010, Art.914 C.pr.civ
Consiliul Europei a adoptat Regulamentul nr. 2201/2003, regulament ce cuprinde reglementari privitoare la divort si la incredintarea minorilor celor doi soti.
Regulamentul nr. 2201/2003 este un act normativ comunitar, obligatoriu si direct aplicabil dupa integrarea Romaniei in UE la data de 1 Ianuarie 2007.
Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 prevede în articolul 1 că prezentul regulament se aplică, oricare ar fi natura instanţei, materiilor civile privind:
(a) divorţul, separarea de drept şi anularea căsătoriei;
(b) atribuirea, exercitarea, delegarea, retragerea totală sau parţială a răspunderii părinteşti.
În articolul 3 se dispun următoarele:
„ (1) Sunt competente să hotărască în problemele privind divorţul, separarea de drept şi anularea căsătoriei instanţele judecătoreşti din statul membru:
- a) pe teritoriul căruia se află:
– reşedinţa obişnuită a soţilor sau
– ultima reşedinţă obişnuită a soţilor, în condiţiile în care unul dintre ei încă locuieşte acolo sau
– reşedinţa obişnuită a pârâtului sau
– în caz de cerere comună, reşedinţa obişnuită a unuia dintre soţi sau
– reşedinţa obişnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin un an imediat înaintea introducerii cererii sau
– reşedinţa obişnuită a reclamantului în cazul în care acesta a locuit acolo cel puţin şase luni imediat înaintea introducerii cererii şi în cazul în care acesta este fie resortisant al statului membru respectiv fie, în cazul Regatului Unit şi al Irlandei, are „domiciliul” în acel loc;
- b) de cetăţenie a celor doi soţi sau, în cazul Regatului Unit şi al Irlandei, statul „domiciliului” comun.”
Conform articolul 17 Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 instanţa judecătorească dintr-un stat membru sesizată cu o cauză pentru care nu este competentă în temeiul prezentului regulament şi pentru care, în temeiul prezentului regulament, este competentă o instanţă dintr-un alt stat membru, se declară, din oficiu, necompetentă.
Din interpretarea logico-juridică a textelor legale mai sus arătate rezultă, fără echivoc, că o competenţă teritorială alternativă este indiscutabil reglementată numai între instanţele enumerate la litera a) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, fapt demonstrat de utilizarea cuvântului „sau”, fiind exclusă o astfel de competenţă între cele indicate la litera a) şi litera b) sau caracterul aleatoriu al competenţei, lăsat la opţiunea reclamantului aşa cum eronat se argumentează.
Din punctul de vedere al tehnicii legislative utilizate, dacă s-ar fi dorit să se stabilească o competenţă teritorială alternativă între instanţele de la literele a) şi b), atunci ar fi trebuit să fie menţionată prin aceleaşi cuvinte, respectiv: „sau” şi „ori” sau eventual un alt cuvânt echivalent.
De asemenea, nu rezultă din conţinutul textului niciun alt criteriu sau menţionare expresă sau clară, nelăsând loc vreunui dubiu, că abilitatea de a judeca a fost atribuită la două instanţe în mod alternativ.
Normele de procedură sunt norme juridice de ordine publică şi de strictă interpretare, astfel că instanţele de judecată sunt obligate să le interpreteze şi să le aplice exact în litera lor.
Legiuitorul european a urmărit să asigure prioritate reşedinţei obişnuite a părţilor, faţă de cetăţenia lor, ca simplă împrejurare de fapt, dar cu efecte juridice importante, având în vedere locul unde părţile au trăit efectiv împreună sau separat, obişnuit sau într-un anumit interval de timp expres stipulat, răspunzând principiului unei bune administrări a justiţiei, la locul situării reşedinţei, probele ori o parte dintre ele putându-se găsi, efectua şi administra cu o mai mare uşurinţă şi celeritate.
Prin urmare, criteriul cetăţeniei părţilor prevăzut la litera b) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 este fără nicio îndoială subsidiar, subsecvent, celui prevăzut la litera a), fiind aplicabil doar în cazurile în care nu sunt elemente de determinare a instanţei competente după reşedinţa ambilor soţi sau a unuia dintre ei.
Insa, doar dacă sotii înţeleg să încheie şi să depună un acord (expres, in scris) cu privire la legea aplicabilă litigiului (putând alege legea română), atunci dosarul de divort se poate solutiona de instantele romane (in speta Judec Sector 5 conf art.914 Cpc). In lipsa acestui acord, se va aplica – asa cum am aratat – legea determinată conform regulilor stabilite în art.8 din Regulamentul nr.1259/2010 al Consiliului Europei privind legea aplicabilă divorţului. De asemenea, potrivit Regulamentului nr.2201/2003 al Consiliului Europei, instanţa sesizată cu o cerere de divorţ este competentă să judece şi cererile privind răspunderea părintească dacă cel puţin unul din soţi exercită răspunderea părintească faţă de copil şi dacă competenţa instanţei a fost acceptată expres sau în orice alt mod neechivoc de către soţi, iar aceasta este în interesul superior al copilului (art.12 – prorogare de competenţă), în caz contrar, competenţa de soluţionare a cererii se determină conform art.8 din Regulament.
Av.Gabriela GERBER
Am divortat acum cativa ani si procesul prin care am trecut ar fi fost cat se poate de greu si lung fara ajutorul unui avocat.
Parintii au decedat si nu am facut succesiunea. Este posibil sa o fac dupa ce au trecut 3 ani?
Da puteti dezbate succesiunea si daca au trecut 3 ani de la decesul parintilor daca nu sunt alte probleme (de ex sa fiti considerat decazut din dreptul de a accepta mostenirea de catre ceilalti mostenitori, daca ei exista si au acest interes).