INTERESUL SUPERIOR AL COPILULUI ÎN CONTEXTUL DESFACERII CĂSĂTORIEI

EXERCITAREA AUTORITĂŢII PĂRINTEŞTI DUPĂ DIVORŢ

Începând cu data intrării în vigoare a NCC, noţiunea de „încredinţare a minorului ”către unul dintre părinţi a fost înlocuită cu noţiunea de „autoritate părintească ”, stabilindu-se regula conform căreia „După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi” (Art.397 NCC).

Autoritatea părintească este definită în lege ca fiind ansamblul drepturilor şi obligaţiilor care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi care aparţin în mod egal ambilor părinţi.

Părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi gradul său de maturitate (Art.483 NCC).

Ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă, după ce îi ascultă pe părinţi şi luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului (art.486 NCC)

Noţiunea de „interes superior al minorului ” o regăsim reglementată ca şi principiu în Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Deşi legea operează cu această noţiune a interesului superior, ea nu a fost definită în legislaţie.

Cele mai importante aspecte /criterii pe care instanța ar trebui să le ia în considerare în cercetarea şi aplicarea acestui principiu sunt (conform Manualului judecătorilor şi procurorilor editat de către ANPDC) – fără a fi însă exhaustive:

a) Nevoile fizice, emoționale și psihologice ale copilului, inclusiv nevoia copilului de stabilitate, având în vedere vârsta si etapa de dezvoltare a minorului;

b) Identitatea culturală, lingvistică, religioasă și spirituală a copilului, inclusiv apartenența la o anumită etnie;

c) Opiniile și preferințele copilului în măsura în care acestea pot fi verificate în mod rezonabil;

d) Natura, forța și stabilitatea relației dintre copil și fiecare dintre părințiii săi;

e) Natura, forța și stabilitatea relației dintre copil și fiecare frate/soră, bunic și orice altă persoană semnificativă în viața copilului, fata de care copilul a dezvoltat legături de atașament;

f) Capacitatea fiecărei persoane, pentru care decizia instanței s-ar putea aplica, de a îngriji copilul și de a răspunde nevoilor acestuia;

g) Capacitatea fiecărei persoane, cu privire la care decizia instanței s-ar putea aplica, de a comunica și coopera în chestiunile care privesc copilul;

h) Orice antecedente ale fiecărei persoane, pentru care decizia instantei s-ar putea aplica, relevante pentru siguranța și bunăstarea copilului;

i) Beneficiile pe care dezvoltarea și menținerea de relații semnificative cu ambii părinți le au asupra copilului și voința fiecăruia dintre aceștia de a susține dezvoltarea și menținerea unei relații cu celălalt părinte;

j) Istoricul îngrijirii copilului;

k) Orice plan propus pentru îngrijirea și cresterea copilului